Înmânarea diplomelor DSD la Liceul Teoretic German "Johann Ettinger"

 

     Diploma de limba germana (DSD) este cunoscută în lume ca fiind acea diploma de limbă germană de care studenții străini au nevoie pentru a-și putea începe studiile la o universitate din Germania.

La cursurile DSD, elevilor li se predau mai mult decât simple cunoștințe de limba germană. Tehnicile si metodele de lucru despre care invață constituie premise pentru încheierea cu succes a studiilor. Ideea de bază este aceea de a pregăti absolvenții DSD pentru viața de după scoală, fie ea cea de student sau profesională. În acest sens se pune mare accent pe caracterul de proiect al examenului, ceea ce înseamnă că elevii trebuie să se pregătească independent, să cerceteze, și să facă prezentări „așa ca și când ar candida pentru obținerea unui loc de muncă la o firmă, în așa fel, încât fiecare candidat să încerce să-și pună cât mai bine în valoare calitățile“.

        

                                        

 

 

     Ca de fiecare an într-un cadru festiv și de data aceasta a avut loc decernarea diplomelor celor 51 de elevi. Dintre aceștia 45 sunt elevii Liceului Teoretic German "Johann Ettinger", 2 elevi ai Colegiului Național Kölcsey Ferenc și 4 de la Colegiul Național Doamna Stanca. După felicitările adresate elevilor, diriginților și profesorilor de doamna Reiz Maria-directorul unității de învățământ, a urmat înmânarea diplomelor de doamna Birgit Söldenwagner - referent Centrul pentru Formare Continuă în Limba Germană și de domnul profesor Dietrich Arens.